Scrisoare către copiii mei – generația inimii mele
Dragii mei copii,
Am încercat de multe ori să scriu această scrisoare fără să plâng. N-am reușit niciodată.
Cum aș putea?
Voi sunteți prima mea generație. Primul „Bună dimineața!” rostit cu inima tremurândă în fața unei clase pline. Prima tablă scrisă cu mâini care sperau să nu greșească. Prima lecție predată cu vocea gâtuită de emoție. Și primul „Bravo!” spus din tot sufletul, nu pentru o notă, ci pentru o reușită sinceră.
Mi-ați fost, fiecare în felul său, lecții vii despre răbdare, încredere, speranță și dragoste.
Mi-ați pus întrebări care m-au făcut să zâmbesc și, uneori, să reflectez mai mult decât orice manual.
Mi-ați oferit desene, flori, bilețele, îmbrățișări și lacrimi.
Mi-ați oferit ani de viață plini și curați.
V-am învățat să scrieți, să adunați, să înțelegeți lumea. Dar voi m-ați învățat să fiu învățătoare. Nu din cărți. Din suflet.
În fiecare zi, am mers către voi cu inima deschisă și v-am primit cu emoțiile voastre, cu mâinile lipite de bancă, cu frunțile plecate sau râzând în hohote. V-am cunoscut dincolo de teme, dincolo de litere și cifre. V-am iubit așa cum sunteți.
Astăzi, nu pot decât să vă privesc și să-mi dau seama cât de mult ați crescut. Cât de frumoși sunteți. Cât de mult ați înflorit. Ați devenit fluturi, da – dar nu din coconul vreunei povești, ci din răbdare, muncă și multă, multă iubire.
Știu că vă veți duce aripile mai departe, în clase mai mari, printre oameni noi. Veți învăța mai multe, veți râde și veți greși din nou, dar întotdeauna veți avea în voi rădăcina acestui început: acei ani petrecuți în prima bancă a copilăriei voastre.
Să nu vă fie frică de drum. Mergeți înainte, cu fruntea sus, cu inima curată și cu mintea deschisă. Și să nu uitați niciodată cine sunteți.
Și dacă vreodată veți simți că nu mai puteți…
…amintiți-vă o bancă de lemn, o tablă albă și o voce care v-a spus cândva:
„Eu cred în tine.”
Cu toată inima,
Doamna voastră,
Lăcrămioara Urserescu
Recenzii
Nu există recenzii până acum.