Povești reale cu și despre animale… pilduitoare pentru oameni

Evaluat la 5.00 din 5 pe baza unei singure evaluări

5.00/5

1 recenzie pentru Povești reale cu și despre animale… pilduitoare pentru oameniAdaugă o recenzie

1. Evaluat la 5 din 5

   Anonim – august 17, 2026

   Urmăriți video-ul: https://www.youtube.com/watch?v=d-Gn2vU_3uQ

   Când animalele ne spun povești despre noi

   „Povești reale cu și despre animale… pilduitoare pentru oameni”, de Anca Moscu Ogescu
   Există oameni care iubesc animalele. Și există oameni care, trăind atât de mult în apropierea lor, ajung să le cunoască tăcerile, fricile, bucuriile, încăpățânările și felul acela misterios în care iubesc fără să ne ceară aproape niciodată explicații.
   Anca Moscu Ogescu este unul dintre acești oameni.
   Medic veterinar, și-a petrecut o parte importantă din viață privind animalele nu de la distanță, ci de foarte aproape: pe masa de consultație, în cabinet, în casele oamenilor, pe stradă, în suferință, în joacă, în bătrânețe, în abandon și, uneori, în ultimele lor clipe.
   Dar Anca Ogescu Moscu mai are un dar: știe să scrie. Știe să scrie FRUMOS!
   Iar întâlnirea dintre medicul care cunoaște animalul și scriitoarea care îl simte a născut această carte cu un titlu care spune, de fapt, totul: Povești reale cu și despre animale… pilduitoare pentru oameni. Sunt povești adevărate. Și tocmai de aceea, uneori, dor.
   Îl întâlnim pe Tano, un Mare Danez bătrân, al cărui stăpân se îmbolnăvește de Alzheimer. Omul uită încet lumea, casa și, într-o zi, chiar numele câinelui său. Dar câinele nu uită. El rămâne lângă omul care nu mai știe cine este, îl apără, încearcă să-i găsească drumul și îl iubește mai departe, fără să aibă nevoie ca iubirea lui să fie recunoscută.
   Și când Tano însuși ajunge la capătul vieții, face un ultim drum către casa primului său stăpân, numai pentru a-i mai simți o dată mirosul. Apoi se întoarce, se așază lângă trepte, închide ochii și moare. Dar fără să uite.
   E greu să treci mai departe după o asemenea poveste. Și totuși treci — și câteva pagini mai târziu râzi.
   Pentru că acesta este unul dintre marile farmece ale cărții: Anca Ogescu Moscu nu transformă iubirea pentru animale într-o succesiune de istorii lacrimogene. Are umor, autoironie, observație fină și un extraordinar simț al personajului. Animalele ei nu sunt niște figurine sentimentale. Au temperament. Au orgolii. Au preferințe. Unele sunt generoase, altele imposibile, unele curajoase, altele comice, iar altele par să fi înțeles despre viață lucruri la care noi încă ne mai gândim.
   Așa îl cunoaștem pe Marco, cotoiul persan convins că oamenii vorbesc prea mult și înțeleg prea puțin; pe Gildu, cocoșul care își trăiește cu o seriozitate aproape cavalerească rolul de protector al ogrăzii; pe Jasmine, cățeaua care preferă legumele fripturii; pe Alfa, stăpâna unei haite de maidanezi, pe care medicul o salvează dintr-o agonie cumplită și care, mai târziu, pare să nu uite binele primit. Cartea cuprinde zece asemenea întâlniri, de la Danezul uitat până la capitolul cu titlul atât de simplu și atât de potrivit: Oamenii.
   Și atunci începi să înțelegi că titlul are două sensuri. Acestea sunt povești despre animale. Dar pildele sunt despre noi.
   Despre loialitate și abandon. Despre recunoștință. Despre prejudecată. Despre bătrânețe și singurătate. Despre cruzimea pe care omul este capabil să o exercite asupra unei ființe mai slabe, dar și despre extraordinara bunătate de care același om poate fi capabil atunci când se oprește, vede suferința și nu trece mai departe.
   Și, poate mai mult decât orice, despre o întrebare care rămâne cu tine după ce închizi cartea: dacă animalele ar putea povesti despre noi, ce fel de oameni ar spune că suntem?
   Ilustrațiile lui ViegoDrobotă însoțesc cu aceeași sensibilitate aceste istorii. Nu încearcă să le facă mai spectaculoase decât sunt, ci le prelungesc emoția prin linii delicate și imagini când luminoase, când tulburătoare; chiar de la primele pagini, desenul câinelui întins, cu privirea obosită, pregătește discret intrarea în povestea lui Tano.
   Povești reale cu și despre animale este una dintre acele cărți în care poți râde cu poftă la o pagină și, câteva pagini mai târziu, să fii nevoit să te oprești pentru că nu mai vezi bine rândurile.
   Nu pentru că autoarea caută lacrima. Ci pentru că viața pe care o povestește a fost adevărată.
   Iar la sfârșit rămâi cu sentimentul straniu că ai deschis o carte despre câini, pisici, cocoși și țestoase și ai închis, de fapt, o carte despre oameni. Despre ceea ce oferim ființelor care depind de noi. Și despre ceea ce ele, fără cuvinte, ne-ar putea învăța să fim.
   Anca Ogescu Moscu – Povești reale cu și despre animale… pilduitoare pentru oameni
   Ilustrații și copertă: Viego Drobotă